CHIMIE ORGAsNICA

FEMEIA

1. DESCOPERITA: De mult timp, de un chimist pe nume ADAM. Data descoperirii este necunoscuta.

2. SIMBOL : Fm

3. APARITIA IN NATURA : peste tot atunci cand nu o cauti, si nicaieri atunci cand e cautata. De obicei, apare in locurile cu populatie umana.

4. OBTINERE : La inceput a fost preparata dintr-o coasta; cu timpul, insa, datorita evolutiei, se prepara din greseala. Cu toate ca s-au intreprins multe incercari, o sinteza a acestui element nu a reusit nici unui cercetator…

5. GREUTATE ATOMICA : Se cunosc mai multi izotopi: izotopul “snur” ( 45 kg ), izotopul “dama bine” ( 55 kg ), izotopul “forme pline” ( 65 kg ) izotopul “batoza” ( 100 kg ).

6. RASPANDIRE . Se gaseste in natura, in stare libera sau in combinatii.

7. PROPRIETATI FIZICE: Suprafata este acoperita, in general, cu un strat de pudra. Se gaseste in patru stari de agregare: stare amorfa (pana la 16 ani), stare cristalina (16-35 de ani), stare gelatinoasa (35-50 de ani) si stare uscata (peste 50 de ani).

Aflat in starile cristalina si gelatinoasa, elementul fierbe la simplul contact, ingheata greu si brusc se topeste cand este bine tratat. Daca la inceput e dulce, o data cu trecerea timpului se acreste, devine amar si apoi otrava curata. Poate fi acru si la tratari nepotrivite. Daca e lovit, scoate sunete ascutite. Poate crea multe dureri de cap. Spectrele sunt de la blond, roscat pana la negru. Se dizolva greu in lichide… Solubila in acid sulfuric !

8. PROPRIETATI CHIMICE : Liber, ataca inima. Combinat, ataca ficatul si punga. Are o mare afinitate pentru metalele rare si pietrele pretioase (mai ales combinatii cubice cristaline ale carbonului) si absoarbe usor, in cantitati apreciabile, bauturi fine, prajituri si multe alte delicatese. Poate exploda instantaneu daca activitatile planificate nu au loc. O reactie violenta apare atunci cand e lasata in stare libera. Este un foarte bun agent reducator al finantelor barbatilor !

9. INTREBUINTARE : Se intrebuinteaza mai ales in bucatarii si in dormitoare. Se mai foloseste ca podoaba, pentru ridicarea nivelului si, accidental, pentru inmultire. (Caz in care se produce o crestere in volum, cu centre de distributie a laptelui.) Elementul este folosit de asemenea pentru a creste efectul estetic al masinilor sport

10. METODE DE ANALIZA: Elementul in stare pura se inroseste daca este descoperit sau vazut in starea sa naturala. Se inverzeste in prezenta unui izotop cu insusiri mai bune.

11. ATENTIE LA FOLOSIRE!

Fiind exploziv, elementul trebuie tratat cu multa atentie si delicatete si manuit cu multa indemanare. In caz contrar, este vai si amar de cel care o manipuleaza. Nu se recomanda manipularea de catre barbatii fara vigoare. Elementul “femeie” se serveste gol si trebuie agitat inainte de intrebuintare. In stare cristalina si gelatinoasa se poate utiliza atat la lumina, cat si la intuneric. In celelalte stari, numai la intuneric.

Este ilegal (desi de dorit) a poseda mai mult de un izotop …

 

Un post pufos

3,2,1,…. La mulţi ani iubiiixxxxxx :X:X:X:X:X:X:X:X

14 februarie, o zi roz şi roşie şi pufoasă, superlativul univeruslui semnat Hannah Montana. Desemnată intergalactic ziua îndrăgostiţilor, ea aduce o dată cu tarabele înţesate de inimioare, un aer destins în care plutesc ofertele picante pentru perechi şi mirosul lumânărilor de pe mesele fericţilor. Romanticul s-a cam transformat în comercial şi nu cred că e ceva reversibil. Dar să-i iertăm pe comercianţi că deh, e criză, scot bani din ce pot.

Cum spuneam tot centrul oraşului e mai roşu decât de Paşte sau de Crăciun, peste tot simboluri mai mult sau mai puţin potrivite, lumânărele, îngeraşi inocenţi, Cupidoni şi Cupidoane, bomboane şi flori, pluş cât cuprinde. E ok că s-a găsit o zi şi pentru asta pentru că unii uită să-i mai dea atenţie jumătăţii sale, aşa mai au o şansă. Mă gândesc cum ar fi să combinăm tot ce găsim pe o tarabă într-un cadou perfect, complet, unic. O cutie din flori în care să aştepte nerăbdătoare o figurină angelică din ciocolată roşie, umplută cu spumă de căpşuni. Tot acolo să mai pui un ursuleţ de ceară care să lumineze romantic de câte ori îl iei în braţe (faci şi economie la curent). O cină perfectă cu spagetti şi vin roşu, un Bmw alb decapotabil, şi orice altceva ar mai încăpea într-o cutie.

Totuşi nu cred că există cadou perfect. Mereu ai uitat să pui ceva sau dimpotrivă ai pus prea mult, ori n-ai împachetat cum ai învăţat la Abilităţi practice în clasa a 3-a. Perfectă poate fi jumătatea, cum scria pe un blog „e perfectă dacă e a ta”. Bucuraţi-vă de voi şi momentele voastre!

Rămân totuşi la ideea că romantic poţi fii oricând, fără să ai o zi destinată pentru asta. Poţi să-i arăţi jumătăţii c-o iubeşti şi doar pentru că-i Marţi sau pentru că a nins ieri. Important e să vrei. Oricum aş privi situaţia tot nu suport tarabele din centru, prea mult roşu pentru o singură zi. 3,2,1…

 

Accidental

-Nu vă supăraţi, cartofii ăştia n-au sare! Şi nu văd nicio solniţă pe masă!

-Nu servim condimente păcătoşilor!

Ce-ar fi să considerăm fiecare detaliu în parte un accident? Să avem fiecare un SMURD numai al nostru, fidel, săritor, dedicat. Să te consider un accident:-? Să fii un fel de plasture fardat cu rivanol şi învelit în ambalaj ecologic, ceva pur, sterilizat. Să te port mereu în buzunar… ca să ce? Să îmi acopăr eventualele accidente; da să le acopăr pentru că tu nu vindeci, doar maschezi, ca un machiaj bun pe un ten încreţit de ser antiinflamator.

Să te pot desface şi întoarce pe toate părţile ca pe un cub rubik cu 6 feţe şi 10 culori, imposibil de readus la starea stabilă. Am dat de tine accidental, sau nu, interesant e că de atunci numărul cadiacilor a crescut cu 1, sau (dacă aş avea un diagnostic optimist) cu 2. Pastilele de inimă sunt precum cuburile magice de la knorr – dispar fără să-şi facă treaba. Accidental sau, nu Pământul se învârte ca bila de bowling când mă sedezi cu soluţii de spălat parbrizuri. Şi am impresia că fiecare injecţie îmi forează în carne, mă preface în Pământ, mă manevrezi mult mai uşor, şi asta doar cu o singură mână.

Te întrebi „de ce lichid de spălat parbrizuri”? ei bine pentru că ăla nu îngheaţă nici la -40°C, nici la 2 paşi de tine, niciunde, nicimăcar în stare avansată de hipotermie. Accidenal, sau nu, suntem cu toţii nişte accidente. Cum crezi că am apărut noi? Mai exact Adam (pacientul 01, suferind de astm cronic)? Dumnezeu era de fapt un olar ca oricare altul, rotea lutul şi-i dădea viaţă, îl băga la crematoriu, îl scotea oală. Într-o dimineaţă unul din copii lui i-a furat din lut. Şi ce-a făcut? L-a făcut bulgăre şi l-a aruncat în foc. Şi ce-a ieşit?

Un Adam african, fumător înrăit, cu faţa palidă, astmatic şi cu osteoporoză. Speriat ta-su a încercat să repare greşeala, dar Adam era copt, casabil, vulnerabil, infestat cu cianură halucinogenă. Totul trecea greu, şi, din accident, o idee untoasă ca lutul umed îi trecu lui Adam prin capul gol: să-şi facă tovarăşi. A furat la rândul lui lut şi a repetat mişcările chirurgicale „pe lut deschis”. Accidental a apărut Eva, la fel de neagră, la fel de goală pe dinăuntru, bolnavă de sindromul CrZ (anularea CRomoZomului Z ce determină o CuRioZitate sporită). În fiecare lună Dumnezeu se ducea la târg cu oalele lui, accidental i-a vândut şi pe cei doi. Pe un preţ de nimic, oricum nu îi putea folosi decât ca solniţe, iar EL nu condimenta mâncarea NICIODATĂ.

Accidental sau, nu toti avem solniţe, accidental sau, nu viaţa e condimentată cu mii de seringi pline cu ser fiziologic, cu ură în concentraţie exagerată, cu rău, cu bine, cu tine. Accidental sau, nu olarii au cam dispărut de pe faţa Pământului, poate şi pentru că nu se pot roti mai multe lucruri o dată fără să se accidenteze într-un final. Eşti un accident, unul pe care îl derulez la infinit în memorie ca pe un film de epocă. Şi privesc lacom cum îţi curge şiroaie părul blond pe faţa sedată, cum ridici mâna de la impact, în semn de salut, cum zâmbeşti de durere şi  totodată de încheiere. Eşti într-un accident şi aş fi vrut să-ţi fiu centura de siguranţă, să te strâng sintetic în braţe ca un avar, să-ţi simt suflările scurte şi să-ţi urmăresc pleaopele ca pe nişte ştergătoare tocite de Dacie.

Accidental am dat de/peste tine şi ideile mele se încarcă precum aparatul de resuscitare, mai sus, mai pline de speranţă, mai cutremurătoare, pregătite să salveze o inimă goală de gustul sec al sângelui necondimentat de mii de ani. Accidental nu înţelegi mare lucru pentru că eşti într-o comă emoţională profundă, şi alergi pe coridoare cu o bucată de plastilină în mână, căutând bucătăria sanatorială unde să poţi crea propriul tău accident, sănătos şi neavariat, cu stomacul neatins de sare şi piper.

 

Schimbări

Notă: Pentru cei ipocriţi sau perfecţi: Tastaţi formula magică Alt F4 şi continuaţi-vă existenţa fără a o complica pe a altora.

Se spune că oamenii nu se schimbă niciodată întru totul. De parcă am fi istorie zâgâriată cu cheia de la uşă, pe o bucată de lemn. Şi atunci tot poţi şlefui ceva, poţi masca. Nu ne schimbăm niciodată… interesantă percepţie, interesantă ca toate teoriile apocaliptice. Interesante şi ilogice. Dar toate frazele memorabile pleacă de la ceva adevărat, trebuie să recunoaştem că nu ne-am schimba NICIODATĂ din senin. Doar pentru că e Marţi sau doar pentru că ninge. Nu ne-am schimba dacă am fi trişti, nu ne-am schimba dacă am fi fericiţi. Atunci ce ne determină? Sau cine?

De cele mai multe ori alţii ne schimbă. Mental, fizic, vestimentar, în majoritatea cazurilor nu suntem noi autorii, noi trebuie doar să vrem. Şi ca să laşi pe cineva să te reamenajeze trebuie să ai încredere, sau cel puţin o doză de nebunie. E greu să te schimbi dar e mai greu de cărat pe umeri întrebări de genul „dacă mă schimbam când am avut ocazia, ar fi fost altfel acum?”

Încrederea… e un fel de salată de roşii cu dressing sofisticat, toţi ştiu să taie roşii, nimeni nu ştie reţeta exactă. Fiecare adaugă „după gust” mai multă ipocrizie, mai puţină sinceritate, prea multă înţelegere şi de cele mai multe ori sosul ajunge la gunoi, că aşa suntem noi, nu ne place, îl aruncăm. Cădem în tot felul de extreme, se ştie… unii mănâncă prea sărat alţii pun prea mult ulei, aşa şi cu încrederea… Adaugi tot frigiderul în oală şi aştepţi degeaba să se facă mâcarea, dacă tu nu aprinzi aragazul. Ca să te schimbi e nevoie de flacără, de voinţa TA şi ajutorul ALTORA.

Nu e de ajuns să vrei, trebuie să crezi. Cu fiecare felie de roşie din stomacul tău, fiecare frunză de salată; fiecare neuron să tranzmită credinţa ta mai departe ca la un joc stupid al copilăriei, ca la un telefonul fără fir. Să crezi în schimbarea ta clar şi răspicat, ca de la prima la ultima celulă cuvântul să ajungă neschimbat. Să strici jocul ca un adult morocănos. Sufletul de copil nu te va înţelege, dar va fi fericit mâine, când va descoperii jocuri mult mai interesante, jocuri în doi.

Trebuie să vrei, trebuie să crezi, trebuie să rişti nebuneşte, ca la un joc de cărţi la care pariezi pe toată averea ta, fără să gândeşti, fără să schiţezi îndoială. Se joacă dur, cu măştile pe faţă. Viaţa e ca un basm. Da chiar este. Un basm cu baluri mascate zilnice. Ţinutele le schimbi, masca rămâne aceeaşi.     N-am putut înţelege niciodată cum poţi asorta dungile adânci de pe mască cu bulinele siclam de pe bluză. Poate că ar trebui să-mi schimb perspectiva…

Trecem la alt joc copilăresc, aceeaşi temă. Cine n-a jucat Mima în copilărie? (întrebare pentru generaţiile care n-au avut drept dădacă un Pentium 1 şi nu s-au jucat fotbal în curtea din spate, pe laptop, că doar i-a luat tăticu wireless). Majoritatea mimează că se schimbă, amăgindu-se cu termeni temporali: „de mâine nu mai mănânc brioşe între mese”, „de anu ăsta mă apuc de citit” etc. Astea nu sunt schimbări, sunt promisiuni generice, electorale pot spune. Schimbarea nu are un interval închis sau deschis, doar îşi pierde din intensitate când ignorăm ce ne deranjează.

Nu spun asta ca un atotştiutor pentru că sunt într-o altă metastază a schimbărilor, ca şi cum s-ar multiplica sub piele o armată de lucruri noi care să ocupe în mine noi teritorii. Ca orice imperiu, fiecare schimbare are apogeu şi declin, dar urmele ei rămân acolo pentru mult timp, poate pentru totdeuna. Schimbările sunt ca o melodie bună pe care o asculţi săptămâni la rând până te plictiseşti de ea şi/sau apare alta nouă, mai interesantă, mai incitantă, care în final are aceeaşi soartă. Toate trec dar toate îşi lasă amprentele tălpilor pe potecile argiloase ale personalităţii. Toate drumurile duceau o dată la Roma, ei bine asta e valabil încă în fiecare din noi. Fiecare potecă duce spre faţa fără mască. Oamenii nu pot ajunge acolo, preferă să admire muntele de la poale. Schimbările îţi lasă urme, nu tălpile cauciucate ale bocancilor de firmă.

Există mereu lucruri care ar trebui schimbate, ca într-o casă. Oricât de bine construită ar fi, mereu mai schimbi, ba un tablou, ba un covor, ba un pahar de la bar. Detaliile minore fac diferenţa. Să nu fim extremişti. Nu se merită să te schimbi după cum bate alizeul modei de la Milano, sau doar pentru că fata/băiatul care îţi place nu suportă salata de roşii. Tu eşti tu, te schimbi ca să te simţi mai bine sub masca TA. Nu te schimbi pentru X sau pentru Y, fie ei chiar şi părinţii tăi. Tot ce faci, faci pentru tine, tot ce schimbi în propria-ţi casă o faci pentru confortul tău. Mai ajustezi din mască atunci când te prinde ploaia şi intră la apă, sau când începe să putrezească de la prea mult plâns ş.a.m.d.

Schimbările se fac pentru propria persoană, oricât ai bate cu cărămida în mască, oricât ai nega că nu eşti egoist, aşa suntem toţi, este normal. Ne iubim pe noi şi pe urmă ne uităm la restul. Evit să zic „îi iubim” pentru că nu prea mai există demascări de sentimente. În ziua de azi nu toate poveştile aşa zis amoroase se termină cu demascarea făptaşului. Poate că şi asta ar trebui schimbat, dar nimeni nu face lucrări colective de acest gen…

Schimbă-te azi pentru mâine, mâine pentru ieri.

 

Leapsa. Verde stop.Intra-n joc

Din ultima vreme…

Cel mai ciudat lucru auzit: “stii cum face pâciul? Pfuuuf”

Cel mai bun lucru aflat: se poate cumpăra loc de casă pe Lună

Cel mai rau lucru auzit: „esti special” ) =))

Cea mai frumoasa fapta facuta : i-am zis unei babe cat e ceasu

Cel mai sincer sentiment: Ura. De restul sentimentelor nu poti fi 100% sigur

Cea mai buna carte: Zodia îndrăgostiţilor (până acum)

Prima/primul/primii/primele…

Amintire: cum am căzut în pivniţă la 2 ani jumate

Joc: ? De-a v-ati ascunselea… asta dupa ce am invatat sa numar:))

Prieten: Peter Pan
Animal: Azorică, a murit de plictiseala

“Iubita”: Cred ca aia din Titanic:)) a murit de dorul meu:))

“Prostie” facuta: am plecat cu tricicleta la Braşov

Dorinta: hmm vro bomboana sau vro masinuta… neimportant

Psiho…

Cel mai mare obstacol: Atlanticul in perioada uraganelor:-??

Radacina tuturor relelor: Eu:))

Prima necesitate: mancarea

Cel mai mare mister: (gluma proasta) Epure(mister boboc2010). Lasand gluma la o parte, pt mine e un mister cum pot fi unii atat de prosti:))

Cel mai rau sentiment: Orgoliul, si daca nu-i sentiment, atunci mândria :>  B-)

Cel mai pur sentiment: sinceritatea

Lucrul cel mai de valoare: banii, cumperi orice cu ei:-?? Chiar si prietenii.

Cel mai bun remediu: şedinţe de terapie cu Taisia:))

Forta cea mai puternica: aia interioară.

Lucrul cel mai placut dintre toate : bancurile bune

Fata/verso:

Ziua cea mai frumoasa: vinerea noaptea

Ziua cea mai urata: Lunea dimineata

Cea mai mare greseala: sa-i spui unei persoane ca e speciala, si sa nu dea din coada:))

Cea mai recenta greseala: n-am dat din coada )

Distractia cea mai placuta: terapia intensivă pe baza de happy tree friends. Si iesitu in oras cu necunoscuti:)) aviz Vedeta si Ioana:”>

Distractie din complezenta: tequila la 15:45

Cea mai mare infrangere: cand iei piele la septica cu 3 septari in ultima mana

Cel mai obositor “razboi”: ala cu proştii:))

Ceea ce te face cel mai fericit: sa ma simt dorit:> =))

Ceea ce te face trist: sa ma simt special=))

Persoana cea mai periculoasa: Lopătaru, fără indoiala:-s )

Persoana cea mai apropiata: vecina de la 3, la 2 m sub mine

Daca ziua de maine n-ar mai exista, azi as: invata cipriota (sau cum ii zici la limba oficiala a Ciprului) as face sex (nu cu Alexa ca nu-s finlandez), as fi fericit ca pot sa fac orice fara sa aud „te sun maine”

Si cum e posibil ca maine sa mai fie, azi : n-as invata cipriota, as invata sa bat la tobe=))

Imi place cand sunt: fericit si imprevizibil

Urasc cand sunt: obosit

Iubesc sa: mananc popcorn cu caramel, sa aspir spre absolut cu Tanţa

Urasc sa: nu fie T. pe mess cand e nevoie de ea. Sa n-am beţe, să n-am baterie la ipod.

Cred in: zâna măseluţă

Nu cred in: 21.12.2012 care e de fapt 12.12.2012:>  ca asa vreau eu:)) sa moara toti pe 12.12.12:X

Motto: daca te doare in cur de restu inseamna ca esti gay:))

Urasc sintagma: „să mori tu?”

La general…

Nu as putea trai fara: bomboane şi prieteni.

Dimineata cand ma trezesc: vreau ciocolată

Zambesc cand: sunt la dentist

Plang cand: ma uit la titanic:))

Mint cand: nu vreau sa ma complic

Mi-am petrecut cea mai frumoasa vacanta in: Turcia, 2008

Cel mai de pret lucru pe care il am este: gandirea „contraceptiva”

Imi bate inima tare atunci cand: ne alearga Pavel la sport

Cand sunt suparat, intotdeauna: nu-i Tanţa pe mess=))

Cand ma indragostesc: îmi trece repede, sau nu:))

Cel mai fericit am fost atunci cand: bomboane si ma „asteapta” cineva acolo

Nu spun niciodata NU propunerii de a: manca dulciuri si de a bate… campii:))

Prietenii spun despre mine ca sunt: Lumpy ?

Cel mai tare ma enervez atunci cand: am dreptate si nu ma crede nimeni

Am emotii atunci cand trebuie sa: mint cu nesimtire:))

Cel mai mult ma mandresc cu: un folder

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost: frumos sau frumoasa?:))

Nu as renunta niciodata la: zahar si prieteni

Cel mai bun prieten este: cel care nu iti spune asta, doar ti-o dovedeste

O zi este perfecta atunci cand: sunt fericit chiar si in somn

Dau mai departe leapsa lu bibu si care mai au blog pe word press:)) restu sa-l faca in anonimat:)) :> >:)

 

Ideală

Dedic paginii ăsteia tot ce nu pot dedica unei fiinte, din motive tehnice inexistente. E vorba de prezenţă şi stare de spirit, ce-mi lipseşte mie, ce nu-i trebuie ei, ce face din mine un oarecare şi pe ea o scoate în evidenţă?! Ne legăm de psihic, nu de componente „hardware”. De o lună mă îndemn să termin cu „nimfetele” lu’ Nabokov şi realizez că tipu nu era deloc prost. Casc ochii mai des la detalii, măresc pupila ca la un tratament intesiv cu atropină… pentru a incarcera pe retină tot ce nu pot integra într-o pagină.

Toţi avem un ideal, aşa am fost concepuţi, cu limite superioare. Cea de care vorbesc tinde la ideal. Nu există infinit, nu îl mai poate atinge nimeni. Din infinit am plecat, din infinit a fost creat Adam, din infinit+1 coastă-Eva and so on. Nu te poţi întoarce la infinit, poţi tinde la ideal… Ipocriţi îndeajuns cât să nu recunoaştem, toţi creionăm idealuri imposibile.

Ea e ideală, de la cel mai scurt fir de păr până la vârful pantofului. E genul de om care te citeşte după cum îi răspunzi la salut, ca pe o carte cu poze. Te invadează, te controlează în subconştientul ei, te apropie, te depărtează. Nu face regulile pentru că nu e un joc de urmat. Ea e talazul, tu eşti buşteanul, te poartă în voie, te lasă, te răstoarnă psihic, te readuce la mal.

Ochii nestatornici nu te văd ca pe o altă mână de poker, nu te simte ca pe un el, ca pe un ales, nu îţi dă de gândit, pentru că nu îi pasă de aparenţe. Aparent e perfectă, în realitate e ideală; fiecare să înţeleagă prin asta ce vrea, de la bătutul de covoare, la făcutul de sarmale.

Nu am suficientă energie cât să-i surprind în cuvinte un simplu gest, pentru că face din fiecare mişcare o cursă aliguerică până în infern şi înapoi. Nu e înger, nu e demon, nu e vis, e ceea ce văd şi cred eu, cu o mare probabilitate să mă înşel. Hiperbolizată sau nu, te surprinde cu uşurinţă ca pe un fluture prostit de căldura primei zile fără cocon. Îţi intră în gânduri, te uzează, ca o viitură venită anual la moldoveni.   Îţi amestecă gândurile precum un mixer. N-o să precizez detalii gastronomice de genul „e dulce” pentru că e ceva mai mult decât o potenţială prăjitură, mai mult decât carnal, gustativ, vizual, biologic etc.

Te face să tremuri cu magnitudini nemăsurabile pe scara Richter, îţi zâmbeşte seistmic în loc de Neaţa, îţi lasă impresia că o poţi controla mental. N-ai nicio şansă, fizic o poţi manevra ca pe o cutie încuiată, o întorci pe toate părţile fără să afli vreodată ce e înăuntru şi asta pentru că e ideală. Nu-şi exprimă sentimentele faţă de tine, e imună la jocurile banale ale vârstei. Fizicul adolescentin ascunde maturitatea preamatură (să se accepte construcţia anterioară).

Nu joacă la risc, nu pierde timpul cu jocuri, nu câştigă, nu aleargă după „mâini” norocoase. Îşi urmează axa fără s-o poţi abate. Îţi lasă impresia că ai norocul o cunoşti, să-i afli dedesupturile, gândurile ascunse sub masca zâmbitoare, nu e aşa.  N-o cunoşti, nu ştii nimic, te bazezi pe imaginea refractată prost a măştii cu care te întâmpină, total diferită de ea. N-o cunoşti, în schimb te cunoaşte, dă-i timp şi te va desena în amănunt pe o foaie, în cuvinte ascuţite, cu umbre orgolioase, aşa cum eşti tu de fapt.

E ideală… îi ştii doar numele, dacă îl ştii bine şi pe ăla, e ideală îţi spun! Şi nu va fii a ta, a colegului tău, a prietenului tău, a mea… E ideală şi atât. Ca un glob scump de cristal prea frumos ca să-l ţii în cutie, dar prea riscant să-l agăţi în brad…    E ideală dar nu riscă, rişti deşi eşti un oarecare, ca şi mine.E ideală, priveşte-o din cutie, asta fac toţi, atât ni se cuvine. Am I wrong?

 

Noi la singular

În momentele de linişte, în momentele tensionate, în fiecare zi mă iradiază aminitirea ta vagă. Nu te-am întâlnit, nu te cunosc, nu ţi-am simţit răsuflarea niciodată, probabil că nici nu voi mai avea ocazia. Mă obsedezi ca pe un dependent ameţit de ultima doză. Te simt mereu aproape, la mii de kilometrii, undeva acolo. Nu ne leagă nimic deşi suntem ancoraţi de aceeaşi amintire. Plutim pe acelaşi ocean, purtaţi mereu de alţi curenţi. Imaginea fugitivă îmi încruntă retina dar niciodată nu-ţi focalizează chipul. Eşti precum o fotografie mototolită şi aruncată în mare, diluată de ani, încreţită de amăgiri.

Nu există jumătăţi, nu am o jumătate, nu ai o jumătate. Suntem piese de lego, împreună construim ce visăm, fără limite, fără interdicţii. O lume imensă, doar pentru două persoane. Singuri suntem doar două bucăţi de lemn, crăpăm, ne rod carii, suntem băgaţi pe foc. Ajungem cenuşă şi cu toate acestea nu ne întâlnim niciodată. Să fie destin? Nu. Mai degrabă vigilenţă inumană. Suntem un lanţ colorat, în mii de verigi, tu la un capăt, eu undeva la mijloc. Altcineva ne învârte, altcineva ne îmbină, aceleaşi ploi ne spală, aceleaşi ierni ne îngheaţă, acelaşi praf de rugină ne îmbracă în final.

Nu ne vom întâlni niciodată, am făcut deja asta, în altă viaţă, în alt loc, sub altă formă. Aş fi preferat să nu ne fi întâlnit ca oameni. Atâtea defecte, atâtea complexe, atâtea prejudecăţi. Şi totuşi, respiraţia ta mă izbeşte la sincron cu alarma de dimineaţă, îmi inundă ridurile de pe frunte şi ochii spălăciţi, tenul ruginiu, buzele crăpate… Doar o bucată de lego. Construiesc jumătăţi de lume, instabilă, inegală, incorectă. Construiesc un decor deja uzat, deja folosit, peste o cortină căzută la timp, cât să nu se vadă din public dezastrul de pe scenă. Viaţa e o piesă de teatru mut. Noi nu avem bilet, ne imaginăm piesa din spusele altora, replicile le modelăm ca la atelierul de olărit.

Suntem două oale necălite, nu aşteptăm să fim folosite la ceva, nu putem fi umplute nici măcar cu apă… Ne-ar ruginii vagile urme de suflet cu care am fost pictaţi de alţii. Sparţi sau nu, rămăşiţele noastre vor zace liniştite până la următoarea alarmă de dimineaţă. Suflarea ta… Ce mă leagă de ea? Sunt încătuşat de ceea ce nu posed, de ceea ce nu simt, de timpul pierdut. Crestează-mi sternul cu şoapte, disipă-mi privirea cu zâmbete. Decorul în care îmi joc rolul de figurant e ros de molii din sertarele mele cu amintiri. Naftalina  de-aş avea, să pot păstra măcar o imagine.

Să văd răsăritul răsfrângându-se pe umerii tăi arşi de dorinţă, să ne erodeze briza ca pe un lanţ de piatră… să ruginim împreună. S-a întâmplat asta oare? Dacă da, îţi mai aduci aminte? Dacă nu, câte vieţi mă voi trezi în repertoriul aceleaşi alarme activată de suflarea ta? Nu întreb, doar verific. Mă simt împlinit să ştiu că timpul meu a fost, a trecut, a devenit cenuşă. Cenuşă să ajungem, să putem pluti deasupra cortinei, acolo unde moliile nu pot ajunge… Să fim proprii noştri dăunători. Să ne roadem prezentul ca pe un drog rar, să găurim decorul în care ne-am zbătut în fiecare dimineaţă, să nu fim niciodată împreună dar să ştim unul de altul, să ne simţim fiecare gând.

Mă gândesc la universul nostru de nisip. Oare mai stă în picioare? Oare mareea l-a şters o dată cu imaginea ta? Atunci pentru ce ne-am întâlnit? Pentru a înţelege mai bine în ce se măsoară distanţa? Asta ştiu toţi: în imagini. Nu te văd în niciun vis, doar îţi simt prezenţa. Deci exişti, undeva departe, niciodată a mea, niciodată al tău, pentru totdeuna infestaţi unul cu altul, un fel de ebola scăpat de sub controlul decorului. Am replici ce nu-mi aparţin, ai cuburi ce nu se unesc. Soluţia există, dar niciodată nu poate fi atinsă. Roasă de molii, casată de ger, arsă degeaba, mereu mă vei trezi la 7:20 suflându-mi peste gene antidotul perfect: Realitatea.

 

Prostia dusa la infinit+1 (continuare th)

-Completare a prostiei aduse de th in discutie-

Daca stam sa ne uitam mai atent la acest fenomen, am observa ca prostia a devenit un fenomen mai periculos decat incalzirea intergalactica. Acolo e vorba de chestii care se topesc si inunda, aici se schimba treaba… Prostia ne tAmpeste ne inunda din toate partile si mai lasa si urme. Prostie a fost de cand i-a trecut prin minte lu’ Dumnezeu sa creeze omul. Idiotenie cand si-a reparat greseala facand femeia, prostia dusa la absolut cand si-a dat seama ca n-a inventat prezervativele la timp. Si uite asa s-a umplut lumea de prosti. Ce-i drept unii se mai inrudesc si cu alte primate din regnuri paralele, fapt ce le ofera o incredere sporita in prostia proprie.

Prost nu inseamna sa nu stii sa rezolvi limite remarcabile. Prostia e un fel de friptura cu galusti, adica ceva ce nu poti explica fizic desi te lovesti de ea mereu. E foarte posibil ca gena numita idiotenie sa fi fost introdusa de vrun ordin al teutonilor, sa fie un fel de cod de bare pt fiecare om. Si cum nu toate codurile sunt la fel de lungi, unii is mai prosti, altii mai nebarati.

Ca sa intelegi ce-i idiotenia tre sa ai cunostinte de mate-info (aviz 11B). Idiotenia e un fel de prostie intrata in ciclu infinit, sub radical icetrei, adica ceva cu virgula. Idiotenia e pentru cei de-a dreptul teribilisti . E un sport extrem fara olimpiada mondiala. Romanii prin natura lor is descurcareti, s-ar descurca lejer pentru primul loc pe podium. Denaturati din fire, mancam Salam si Peste pana ne mor Dusmanii pe la spate. Cam asta e prostia caracterizata pe scurt, pe intelesul tuturor.

Eu m-as lasa de sporturi extreme dar cum viata e prea monotona, mai bine sa fim prosti cu totii, idioti in grup si retarzi in particular, decat fiecare geniu neinteles si infectat de sifilis. Pt cei prosti de dau in gropi, luati-va cizme, a plouat, is gropile pline.

Ca o concluzie “PROSTUL NU E PROST DE TOT DACA NU-I SI IDIOT”